Un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne este trimis în judecată pentru constituire de grup infracțional și este acuzat că urmărea oameni de afaceri prin dispozitive GPS sau microfoane, pe care le instala în birourile sau mașinile lor.
Cu informațiile obținute, îi șantaja, spun procurorii DIICOT.
Acesta identifica oameni de afaceri și îi coordona pe ceilalți șase membri ai grupării să monteze pe mașinile acestora sau în birouri dispozitive de urmărire.
Acțiunile lor au început în 2019 și au fost oprite anul trecut, în luna august, când doi membri ai rețelei au fost prinși în interiorul unei firme unde montau un dispozitiv de supraveghere și încercau sa sustragă 200 de mii de euro.
Dosarul celor șapte suspecți se va judeca la Tribunalul București.