Arbitrajul românului Vlad Iordăchescu la meciul de rugby dintre Belgia și Spania, va fi analizat la sfârșitul acestei săptămâni, de o comisiei a federației europene.
Conducerea forului continental, prezidat de Octavian Morariu, se va reuni la Poznan, cu ocazia unei competiții de juniori, iar până atunci este așteptat raportul supervizorului acelei partide.
Amintin, spaniolii au fost învinși în mod surprinzător, cu 18-10, rezultat în urma căruia România s-a calificat direct la Cupa Mondială din 2019.
Ibericii au acuzat arbitrajul lui Iordăchescu, pe care l-au și fugărit pe gazon la final, iar presa spaniolă susține că acesta ar fi fost agresat la vestiare, deși până acum nu a depus nicio plângere.
Eșecul îi obligă acum pe spanioli să joace două baraje, mai întâi cu Portugalia, iar dacă vor câștiga, împotriva reprezentativei din Samoa.
“Stejarii”, care nu au ratat până în prezent nicio calificare la Cupa Mondială, vor juca anul viitor chiar în meciul de deschidere, cu echipa țării gazdă – Japonia.
În Grupa A vor mai evolua Irlanda și Scoția, plus reprezentativa calificată din barajul Spania-Portugalia-Samoa.