Fortul 13 Jilava trece în administrarea Consiliului Județean Ilfov și va fi transformat în muzeu. Guvernul a aprobat vineri, 28 iunie, o hotărâre de guvern în acest sens, scopul fiind acela de a valorifica potențialul turistic și cultural al fostei închisori. Aceasta are nevoie, însă, de lucrări de restaurare.
De mai bine de 10 ani, fosta închisoare se află pe lista Monumentelor Istorice, dar nu au fost bani pentru restaurare. S-a aflat în administrarea Penitenciarului Jilava, respectiv a Ministerului Justiției.
Acum, Consiliul Județean Ilfiv are un termen de cinci ani în care să facă lucrări de consolidare și conservare a imobilului. Banii vor veni de la bugetul județului Ilfov și din alte surse atrase.
Fortul 13 face parte din lanţul de fortificaţii construite între 1870 şi 1890 la solicitarea lui Carol I pentru apărarea Capitalei împotriva unei eventuale invazii otomane. Din 1907, clădirea a fost folosită ca temniţă, aici fiind aduşi ţăranii arestaţi în timpul Răscoalei. Dar și multe personalități din perioada interbelică. Printre ei, Corneliu Coposu, Mihai Antonescu sau monseniorul Vladimir Ghika. Ultimii deținuți care au fost închiși aici au fost cei de la Revoluția din 1989.
În prezent, o parte dintre fostele celule sunt deja amenajate în scop muzeal comemorativ.
Liliana Nicolae a vizitat Fort 13, însoțită de un subofițer de la Penitenciarul Jilava.
Despre condițiile de la Fort 13 Jilava, fostul deținut politic Emanoil Mihăilescu, într-un interviu acordat Lilianei Nicolae în 2017.
Emanoil Mihăilescu, fost deținut politic: „Mâncarea era ceva de neimaginat. Oamenii, în foama aceasta nebună, toată ziua nu vorbeau decât de rețete de mâncare”
„Ce să vă spun despre mine… sunt un om neînsemnat. Meseria mea este de arhitect. Mă numesc Mihăilescu Emanoil. Am fost deținut politic, am făcut o excursie la mănăstirea Slatin. Credința ne-a costat libertatea, pentru că nu puteai să mergi împotriva curentului. Adică, era un afront să mergi la biserică. Totul era spaimă, teamă, frică. Închisoare mai odioasă ca Fortul 13 Jilava eu n-am întâlnit. Începea strigarea de dimineață: 1, 7, 10, 12, 14. Aceasta era ordinea în care te duceai la wc. Vă puteți imagina… îți făceai nevoile sub privirile tutuor. Este o hrubă, cu spații boltite, cu o mizerie de nedescris, paturile erau pe trei rânduri. Cei mai tineri se cățărau la rândul 3, cei mai bătrâni, mai nevoiași stăteau jos. Dormeam câte doi în pat. Totul arăta îngrozitor. Vă arăt ochelarii cu care am ieșit din pușcărie la 16 septembrie ’63, ochelari care, evident, în cursul pușcăriei, și la toate bătăile care s-au petrecut, n-au rezistat, s-au fisurat, s-au rupt în final. Și un profesor mi i-a cusut cu ață din ciorab de jur împrejur și am putut să îi port.
Mâncarea era ceva de neimaginat. Mâncarea de fasole era o zeamă cu 2-4 bobițe de fasole sau o zeamă de murături, arpacașul, iarăși. Pâinea era așa iluzorie, o feliuță. Încercam să înțeleg lumea aceasta a pușcăriilor, care să știți că e o lume ciudată. Spre exemplu, oamenii, în foama aceasta nebună, toată ziua nu vorbeau decât de rețete de mâncare. Credeai că ești la o școală de artă culinară. Eram înnebunit de treaba asta. Primăvara era fantastică. Când ne scoteau primăvara la plimbare și vedeam pe lângă zidul pușcăriei, zidul acela de cărămidă ros, mâncat de vremuri, câte-o floare galbenă de păpădie era ca un vis”.
Sursa foto: Liliana Nicolae / Europa FM
