Confidenţialitate


Forţele de ordine publică, suplimentate de Anul Nou


Forţele de ordine publică vor fi suplimentate cu 25.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie.

Acestea se vor afla în special în zonele aglomerate în noaptea de Revelion, când vor fi organizate 143 de evenimente publice, unde se estimează că vor fi în jur de 300.000 de participanţi.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului, peste 1.700 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi zilnic pe principalele artere de circulaţie.

De asemenea, peste 5.500 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi peste 320 de echipaje SMURD şi ambulanţe vor fi pregătite în caz de accidente.

Peste 200 de jandarmi vor acţiona în staţiunile montane, iar 12 aeronave din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI vor fi zilnic disponibile pentru transportul de urgenţă al persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale şi pentru misiuni de sprijin al altor structuri operative.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…