Forţele Aeriene Române au anunţat, miercuri, că Forţele Aeriene israeliene se antrenează, în perioada 3-15 iulie, în spaţiul aerian al României, pentru optimizarea misiunilor de transport aerian, ziua şi noaptea, la altitudini cuprinse între 500 şi 3.000 de metri.
La exerciţiul denumit “Cer Albastru” (“Blue Sky”) participă şase aeronave israeliene militare tip Hercules C-130 şi C-130J ale escadrilelor 131 şi 103, de la baza aeriană Nevatim din Israel, dislocate pe timpul exerciţiului în Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc, judeţul Buzău.
Piloţii israelieni vor efectua zboruri la joasă altitudine, în zone cu relief muntos din ţară, şi vor simula aterizări, în diverse scenarii.