Forţe de securitate ale regimului sirian au intrat sâmbătă în oraşul Douma, ultimul fief al rebelilor în Ghouta de Est, în apropiere de capitala Damasc, au relatat media de stat, citate de AFP.
Televiziunea de stat precizează că oraşul rebel va fi eliberat în câteva ore “de prezenţa teroristă“, aluzie la combatanţii rebeli.
Anunţul survine în contextul în care SUA, Franţa şi Marea Britanie au desfăşurat la primele ore ale zilei de sâmbătă atacuri în Siria, ca răspuns la atacul chimic ce ar fi avut loc în urmă cu o săptămâna în oraşul Douma.
Regimul sirian a respins clar că ar fi fost în spatele acestui atac, soldat cu peste 60 de morţi.
Mii de persoane, combatanţi şi civili, au părăsit deja Ghouta de Est pentru a ajunge în teritorii rebele din nordul Siriei.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a confirmat intrarea forţelor de securitate ale regimului în Douma, dând asigurări că “ultimii combatanţi care au dorit să plece” au părăsit oraşul.
O echipă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) urmează să îşi înceapă sâmbătă activitatea la Douma. Aceasta a fost invitată oficial de regimul sirian.