Confidenţialitate

Forțe de ordine suplimentare pentru festivitățile de Ziua Marinei și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Peste 24.000 de angajați ai Ministerului de Interne vor asigura, astăzi, ordinea la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei și la pelerinajele organizate de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

A fost suplimentat numărul agenților rutieri. O atenţie deosebită va fi acordată drumurilor care fac legătura cu litoralul şi Valea Prahovei.

Inspectoratul General de Aviație este pregătit să intervină cu 12 elicoptere, dintre care șase pentru urgențe medicale, iar celelalte aeronave pentru acordarea de sprijin aerian în misiunile operative.

Peste 2.800 de jandarmi vor fi prezenţi în zonele unde au loc manifestările religioase, culturale şi artistice, pentru a preveni și combate faptele antisociale. De asemenea, aproximativ 4.500 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie de urgenţă.

Poliţiştii de la Transporturi vor fi prezenţi în trenuri.

Mii de persoane sunt aşteptate să asiste, sâmbătă, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei, organizate pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa.  Garda de Coasta din cadrul Poliţiei de Frontieră va participa la parada navală cu nava amiral “Ştefan cel Mare” şi cu două ambarcațiuni de intervenție rapidă, care vor prezenta un exercițiu.

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine.