Confidenţialitate

Formularul PLF poate fi completat cu 72 de ore înainte de a ajunge la graniță. Categoriile exceptate de la completarea formularului | AUDIO

Modificări la formularul pentru localizarea pasagerului, necesar la intrarea în România. Acesta poate fi completat acum înainte cu 72 de ore de a ajunge la graniță. Este important să completăm cu atenție formularul, să nu greșim date, spune secretarul de stat în ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Dacă până în acest moment aveam 24 de ore pentru completarea formularului – și de multe ori putea să fie puțin dificil pentru că dacă aveai un program încărcat în ziua plecării, devenea dificil. Am extins această perioadă de la 24 de ore la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular”, a explicat Andrei Baciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Categoria de persoane exceptate de la completarea formularului PLF

După mai multe situații în care, de exemplu, echipajele unor aeronave au fost amendate de mai multe ori pentru necompletarea formularului, autoritățile au decis să introducă excepții: în acest cazuri, formularul trebuie compleat o singură dată.

„Acest lucru se va face prin bifarea unei opțiuni care se numește personal exceptat. Vorbim, de exemplu, despre piloți de aeronave și personal nagivant al acesteia, precum și mecanicii de locomotivă și personal feroviar. Și polițiștii care participă la misiuni de aducere în țară sub escortă a persoanelor urmărite internațional și a celor transferate în vederea continuării executării pedepsei. Persoanele care se deplasează pentru locul de muncă și tranzitează frontiera de stat cel puțin o dată în 24 de ore – de exemplu, cineva care muncește la graniță sau muncește în Ungaria sau în Bulgaria și trăiește în România. Persoanele care fac parte din aceste categorii exceptate, selectând această opțiune de personal care este exceptat va face acest lucru o singură dată”, a mai explicat Andrei Baciu în cadrul conferinței CNCAV.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Valoarea minimă a amenzii pentru necompletarea formularului a scăzut de la 2000 la 500 de lei

„O altă modificare se referă la datele cu caracter personal care sunt menținute pentru o perioadă de șase luni de la completarea formularului. Aici vreau să fac o explicație: în momentul de față, acestea sunt menținute timp de 15 zile, însă dacă cineva inițiază o procedură juridică, aceste date trebuie dovedite ulterior în respectiva procedură juridică. Atunci, aceste date trebuie să existe, nu trebuie să fie șterse în mod automat după 15 zile cum se întâmplă în momentul de față”, a mai spus Andrei Baciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Formularul pentru localizare pasagerului poate fi completat pe site-ul: plf.gov.ro

Sursa foto: Facebook / Andrei Baciu

Citește și: Atenționare pentru persoanele care vor să călătorească în UE: Certificatul COVID expiră după 9 luni de la prima schemă de vaccinare | AUDIO

Autor: Mihai Bucureșteanu