Grupul Ford anunță concedieri în următoarele săptămâni în mai multe state. Ar urma să renunțe la 8.000 de angajați și ar urma să finanțeze producția de vehicule electrice. Așa declară surse din cadrul grupului pentru agenția de știri economice Bloomberg.
În Statele Unite ar fi aşteptate majoritatea concedierilor, notează Bloomberg. Acolo, Ford are aproximativ 31.000 de angajaţi.
Concedierile vor avea loc în principal în divizia Ford Blue, care se ocupă de producerea vehiculelor alimentate cu motoare cu combustie, dar sunt vizate și alte operaţiuni din cadrul grupului.
Luna trecută, reprezentanții Ford anunțau că vor să producă vehicule electrice la uzinele din Spania, de la Valencia şi Saarlouis, în a doua jumătate a acestui deceniu, dar că acest lucru va presupune restructurări importante, atât în Spania, cât și în cazul unei alte uzine din Germania.
Uzina Ford de la Valencia are aproximativ 6.000 de lucrători în timp ce la Saarlouis lucrează aproximativ 4.600.
Planul conducerii este de a reduce costurile iar investițiile să fie concentrate pe mașinile electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla.
Foto: Shutterstock