Toate tichetele pentru persoane fizice disponibile în Programul Rabla Plus au fost epuizate pentru prima dată în istoria programului, iar bugetul va fi suplimentat începând de luni cu 15 milioane de lei, anunță Ministerul Mediului.
Vor fi alocațe în plus 15 milioane de lei.
Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 15 milioane de lei, a fost rezervat integral la aproximativ 3 luni de la lansarea programului, ceea ce demonstrează interesul tot mai crescut al românilor față de acest tip de autovehicule prietenoase cu mediul, comparativ cu anul 2018, când același buget de 15 milioane de lei, a fost rezervat pe parcursul întregului an.
În cadrul acestui program, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.
În cazul achiziționării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).
Accesarea Programului Rabla Plus nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus.
În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei. În situația achiziționării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei.