Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat de autoritățile britanice după șapte ani petrecuți în Ambasada Ecuadorului din Londra.
Poliția Metropolitană a transmis că Assange a fost luat în custodie și că el va fi adus în fața magistraților „cât de curând posibil”.
„Julian Assange, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat azi, 11 aprilie, de către ofițerii Poliției Metropolitane, la Ambasada Ecuadorului”, se menționează într-un comunicat emis de Poliția Metropolitană.
Comunicatul adaugă că fondatorul WikiLeaks a fost arestat în baza unui mandat emis în anul 2012.
Momentul în care el a fost urcat într-o mașină a Poliției a fost surprins într-o înregistrare video.
Assange a beneficiat de azil politic în ambasada Ecuadorului pentru a evita arestarea și extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de abuz sexual.
Autoritățile suedeze au închis investigația între timp, însă autoritățile britanice au informat că îl vor aresta pe acesta după ce va părăsi ambasada, din cauză că a încălcat termenii eliberării sale pe cauțiune.
Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan și Irak.