Aseară, în jurul orei 23:30, polițiștii au ajuns în cartierul Pandurașul din Târgu Jiu, pentru a potoli spiritele încinse între două clanuri de romi.
Potrivit presei locale, apelul la 112 a fost făcut chiar de tatăl controversatului afacerist de etnie romă, Ion Bîrcină, în vârstă de 72 de ani.
Între membrii familiilor Alexandru și Bîrcină se iscase un conflict, care a degenerat în bătăi și focuri de armă.
Conflictul dintre cele două familii e mai vechi, spune purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Gorj, Miruna Prejbeanu.
În urmă cu ceva timp, între cele două clanuri au mai avut loc altercații, în afara granițelor țării.
Femeia rănită de focurile de armă se află acum la spital, în afara oricărui pericol.
Cele șase persoane implicate în scandal au fost duse la audieri.
Polițiștii lucrează acum sub coordonarea unui judecător din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru a stabili cauzele conflictului.
Poliția verifică dacă armele folosite în confruntare au fost sau nu letale.