E anchetă la Spitalul Județean Focșani, unde o femeie de 50 de ani a murit chiar sub ochii medicilor, la Unitatea de Primiri Urgențe. Reprezentanții spitalului spun că starea pacientei s-a agravat brusc, chiar în timp ce îi era administrată o perfuzie.
Femeia a ajuns la spital joi seară în jurul orei 18.00, cu ambulanța, pe care o chemase din cauză că se simțea rău.
A fost predată în stare bună de echipajul de pe salvare, era conștientă, cooperantă, iar tensiunea era în limite normale. În triajul de la urgențe, femeia a spus că a chemat salvarea pentru că are amețeli, greață și vărsături, precum și o senzație de amorțeală.
La o primă evaluare, parametrii vitali erau în limite normale, astfel că a fost lăsată să aștepte până se eliberează un pat. Asta s-a întâmplat 2 ore mai târziu, când a fost preluată de medicul de gardă.
Femeia i-a spus acestuia că se află sub tratament pentru depresie, dar că în ultimele zile starea i s-a accentuat, așa că nu a mai mers la serviciu și nu a mai mâncat, între timp apărând greața și vărsăturile.
I s-a recoltat sînge pentru analize și alte investigații, iar asistenta i-a pus o perfuzie, la recomandarea medicului.
După aproximativ o jumătate de oră însă starea femeii s-a agravat brusc și a intrat în stop cardio-respirator, sub ochii cadrelor medicale.
S-au început imediat manevrele de resuscitare, dar fără răspuns.
O comisie constituită la nivelul spitalului urmează să verifice ce s-a întâmplat în Unitatea de Primiri Urgențe și dacă au fost respectate protocoalele medicale și procedurile.
Sursa foto: Shutterstock