Urșii vor invada mâine centrul Focșaniului. Nu vorbim de un atac programat, ci de un obicei de iarnă din zona Moldovei. Mascați și capre, moși și babe, căluți, urși, irozi și haiduci din toată Moldova, dar și din Maramureș își dau întâlnire mâine la Focșani, unde va avea loc Festivalul Național al Datinilor și al Obiceiurilor de Iarnă.
Festivalul Național al Datinilor și Obiceiuriulor de Iarnă e o tradiție la Focșani, dar în acest an se anunță mai spectaculos ca niciodată. Asta și pentru că înainte să urce pe scena de concurs, cei 300 de urători din toată Moldova și din Maramureș vor defila prin centrul orașului.
10 ansambluri de urători vor lua parte la paradă, îmbrăcați în costume speciale și înarmați cu bice, zurgălăi și tobe. Acestea vin cu obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, transmise de la o generație la alta. Capra, căluții sau jocul urșilor sunt tradiții spectaculoase, unele dintre ele unice în lume. Este de pildă cazul urșilor din Bacău, care ajung la Focșani, obicei de origine geto-dacă, specific Moldovei, în care urătorii poartă blănuri autentice de urs, ce cântăresc chiar și 60 de kilograme.
Ansamblurile vor evolua atât pe scenă, în concurs, cât și în Piața Unirii, în cadrul unor reprezentații în afara concursului.
În paralel cu acest eveniment va avea loc și Concursul Național al Meșteșugurilor Tradiționale, la care participă elevi ai școlilor populare de artă din țară.
Sursa foto: Inquam Photos / Catalin Urdoi
Citește și: Vrancea: Locuitorii unei comune primesc pachete de sărbători de la Moș Crăciun | AUDIO
Autor: Claudia Toader