Confidenţialitate

Focșani: Centrul de vaccinare de la Casa Armatei a fost închis pentru populația civilă

Centrul de vaccinare deschis la Casa Armatei din Focșani, unde a fost trimis Corpul de control al ministrului Apărării, după ce s-a aflat că s-au făcut peste 400 de vaccinări peste rând, a fost închis pentru populația civilă.

Rămâne activ fluxul de vaccinare destinat angajaților din MApN, dar celelalte, pentru populație, se mută în mediul rural, la un centru aflat la 20 km de Focșani, la Suraia.

Neoficial, decizia pare să aibă legătură cu verificările făcute de corpul de control al ministrului Apărării Naționale, care a descins la Casa Armatei după ce jurnaliștii Recorder au dezvăluit că centrul din Focșani e pe locul al doilea pe țară în ceea ce privește persoanele vaccinate peste rând.

Au fost vaccinate persoane care se încadrau în etapele a doua și chiar a treia inclusiv înainte de data de 15 ianuarie, când se derula doar prima etapă, destinată imunizării angajaților din sistemul medical.

Oficial, însă, Direcția de Sănătate Publică spune că s-a ajuns la mutarea fluxurilor de vaccinare la Suraia pentru că Primăria Focșani nu a preluat centrul de vaccinare în administrare.

Reprezentanții primăriei Focșani spun că preluarea centrului de la Casa Armatei nu ar fi legală. Încă de luna trecută, primarul Cristi Misăilă a transmis că, pentru ca primăria să preia centrul, e nevoie de o hotărâre de Guvern, întrucât imobilul aparține Ministerului Apărării Naționale.