Confidenţialitate

Focșani: Căminul pentru persoane vârstnice riscă să rămână fără alimente din cauza blocajului bugetar | AUDIO

După suspendarea bugetului în instanță, primăria Focșani funcționează cu o cotă de 1/12 din bugetul anului trecut. Cheltuielile permise au fost însă depășite, așa că acum nu se mai pot face achiziții. Primii afectați vor fi bătrînii de la căminul pentru vîrstnici din subordinea primăriei. Instituția a cerut ajutorul Ministerului de Finanțe, dar pînă acum de la București nu a venit nici un răspuns, a explicat primarul Cristi Misăilă.

„Singurul răspuns pe care l-am primit din partea Trezoreriei Municipiului Focșani a fost că nu pot opera ordinele de plată și de aceea au ajuns în situația în care la Căminul pentru persoane vârstnice nu mai putem să asigurăm hrana”.

Directorul Căminului de Bătrîni, Lucian Feroiu, spune că în acest moment în cămară mai sunt provizii doar pentru mîine:

„Începând de miercuri, chiar nu știu cum vom proceda, dacă nu vom avea susținere cu sponsorizări în alimente.”

Până acum nu au fost donate alimente, dar unele firme s-au interesat deja de situația de la căminul de bătrîni cu intenția de a da o mînă de ajutor.

Potrivit Primăriei Focșani, în aceeași situație este și Cantina de Ajutor Social, unde aprovizionarea se face tot la intervale scurte de timp și care în acest moment nu mai poate cumpăra alimente pentru beneficiarii săi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Claudia Toader