Conform unui raport, a fost înregistrată o creştere importantă a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 în mănăstirile din Grecia, iar cel mai mare focar este pe Muntele Athos.
Jumătate dintre cei care trăiesc în mănăstirile de acolo sunt infectați cu Sars-Cov 2, scrie presa locală.
Dintre cei peste o mie de călugări infectaţi cu coronavirus, câteva zeci sunt internaţi în spitale, la Terapie intensivă, iar alţi opt au murit.
Doar 20% dintre călugări care trăiesc la mănăstirile din Grecia au făcut vaccinul anti-COVID, iar imaginile din presa elenă arată că nu poartă mască și nici nu respectă distanța socială.
Pe de altă parte, între mănăstirile în care au fost respectate recomandările sanitare se numără Evangelismos din Halkidiki şi Agios Ioannis Sourotis, unde toţi călugării au fost vaccinaţi.