Confidenţialitate

FMI recomanda sistemului bancar restructurarea bilaterala a creditelor in franci elvetieni

FMI susține că fiecare client și-ar putea negocia contractul de credit individul cu reprezentanții băncii de care aparține. Aceeși măsură a fost propusă și de Banca Națională a României.

FMI susține că presiunile determinate de aprecierea monedei elvețiene pot fi gestionabile, întrucât creditele acordate în franci au o pondere redusă.

Astfel, creditorii externi recomandă restructurarea voluntară bilaterală, cu luarea în considerare a capacității de rambursare a împrumutului de către debitor.

Fondul Monetar Internațional îi îndeamnă pe bancheri să discute cu clienții și să găsească soluții în avantajul ambelor părți: astfel încât împrumutatul să-și poată plăti ratele, iar bancă să nu iasă în pierdere.

Precizările FMI au fost făcute în declarația de final a misiunii care se încheie astăzi.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu sfătuia sistemul bancar să negocieze corect cu clienţii care au dificultăţi să achite ratele la împrumuturi, pentru a nu risca să nu mai obţină nimic sau să execute nişte garanţii cu valoare mică.