Unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai naţionalei de tineret – Florinel Coman va rata până la urmă meciul cu Elveţia, din preliminariile Euro 2019.
Mijlocaşul lui FCSB a simţit dureri după o accidentare şi fiindcă marţi nu s-a putut antrena normal, medicul reprezentativei sub 21 de ani a decis că este mai bine să îşi continue recuperarea la clubul său.
În vârstă de 19 ani, Florinel Coman nu putea fi recuperat până vineri, iar selecţionerul Daniel Isăilă a preferat ca el să nu rişte o accidentare mai gravă.
Amintim, la returul cu Elveţia nu va fi prezent nici colegul lui Coman de la FCSB, fundaşul Dragoş Nedelcu, tot din motive medicale.
“Micii tricolori” sunt primii în Grupa a 8-a de calificare cu 7 puncte, după victoriile 2-0 în Liechtenstein şi 3-1 în Bosnia, şi remiza 1-1 în prima manşă cu elveţienii, jucată pe teren propriu.