Întreprinderile mici și mijlocii au nevoie de măsuri imediate pentru a ieși din criza provocată de pandemia de coronavirus – spune președintele Consiliului Național al IMM-urilor Florin Jianu.
El susține că nu este suficient doar programul IMM Invest, prin care firmele pot accesa credite bancare garantate de stat, așa că întreprinderile mici și mijlocii așteaptă din partea guvernului și alte măsuri de sprijin.
“Trebuie să reimpulsionăm apetitul pentru crearea de start-up. Pe lângă IMM Invest, e nevoie și de granturi, mai ales pentru IMM-urile vulnerabile. Trebuie să stimulăm consumul, pentru că aceste comportamente s-au schimbat, de la anteprenori la consumatori. Susținem o politică de vouchere de consum, de digitalizare sau privind zilierii în agricultură”.
- Florin Jianu
Invitat la o dezbatere a Consiliului Național al IMM-urilor, premierul Ludovic Orban a prezentat câteva dintre măsurile prevăzute în planul de relansare economică în perioada post COVID.
Sunt prevăzute scheme de ajutor în primul rând pentru domeniile afectate de pandemie, cum ar fi HoReCa și transporturile internaționale – a precizat Ludovic Orban:
România va accesa bani europeni (prin programul SURE) pentru a le deconta firmelor cheltuielile determinate de măsurile luate pentru protecția angajaților.
Guvernul pregătește măsuri de sprijin și pentru zilieri și lucrătorii sezonieri – mai spune Ludovic Orban:
Premierul Ludovic Orban spune că, în România, este nevoie de educație antreprenorială pentru a-i încuraja pe cât mai mulți tineri să își deschidă o afacere. Deocamdată, se caută finanțare pentru programul Start Up Student, prin care studenții pot învăța cum să devină antreprenori și pot accesa fonduri europene ca să își deschidă o afacere.
40 de miliarde de euro va cheltui statul român în perioada următoare pentru investiții în infrastructura rutieră și feroviară – spune premierul Ludovic Orban.