Confidenţialitate


Florin Ghioca: ”Chiar dacă distanțarea socială – care e impusă acum – trebuie respectată, eu zic că nu e cazul să uităm că putem să ne apropiem și sufletește unii de alții” | VIDEO


Florin Ghioca: ”Chiar dacă distanțarea socială – care e impusă acum – trebuie respectată, eu zic că nu e cazul să uităm că putem să ne apropiem și sufletește unii de alții” | VIDEO

Florin Ghioca a adus surprize iubitorilor de teatru încă din prima zi a FNT 2020. El este autorul expoziţiei Expoziția „Aproape departe”, care conține fotografii din mai multe spectacole TNB realizate în ultimii ani și poate fi vizitată de pe orice dispozitiv conectat la internet (telefon, tabletă, laptop, calculator) până pe 29 noiembrie. Expoziția poate fi vizionată cu un click aici

În ultima zi de festival, duminică, de la ora 16, Festivalul Național de Teatru aduce în ediția online  o premieră în teatrul românesc: prima transmisiune live a unui spectacol-lectură în variantă 360°, ceea ce presupune o experiență nouă și inedită pentru public. În spatele acestei idei se află Florin Ghioca.

Spectacolul „Moartea bate la ușă”, pe un text de Woody Allen, îi are în distribuție pe marii actori Maia Morgenstern și Mircea Rusu, într-o adaptare scenică gândită și realizată de Florin Ghioca.

”La începutul pandemiei, când trăiam în izolare, m-am gândit că o soluție pentru a evada într-o galerie de artă este cea a virtualului, astfel că am găsit o modalitate de a prezenta publicului fotografii care aveau să-i atingă sufletește, pentru că Touching despre asta este: despre atingere, apropiere, adică tocmai ce ne lipsea și în cotinuare ne lipsește.
De aceea, această expoziție care se numește Aproape departe vine în întâmpinarea dorinței noastre de apropiere, pentru că ne dorim să ne îmbrățișăm oamenii dragi și ne dorim apropierea celorlalți.

Expoziția aceasta e deschisă până pe 29 noiembrie și o găsiți pe fnt.ro.

Chiar dacă distanțarea socială – care e impusă acum – trebuie respectată, eu zic că nu e cazul să uităm că putem să ne apropiem și sufletește unii de alții și să fim uniți în această perioadă plină de dezbinări, nervi, izolări ș.a.m.d.

Expoziția este practic modul meu de a le reaminti oamenilor că teatrul – care este oglinda vieții noastre reale – este aproape de ei în continuare și, firește, văzându-i pe actori în aceste ipostaze tulburătoare își vor reaminti cât de important este orice gest de iubire, de tandrețe, de apropiere, de prietenie față de ceilalți. Este un manifest pentru positivism, dacă vreți”, spune Florin Ghioca, la Europa FM.

Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care are loc online pe www.fnt.ro, la postul TVR și on-air în perioada 22 – 29 noiembrie , conține unele dintre cele mai impresionante spectacole românești produse în ultimii 30 de ani. Europa FM este partnerul oficial al Festivalului Național de Teatru.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…