Confidenţialitate

DNA începe urmărirea penală în cazul lui Florin Cîțu. „Am încredere în justiție” | AUDIO

Urmărirea penală în cazul lui Florin Cîțu a început, în cazul contractării unui număr prea mare de vaccinuri. Fostul premier a ajuns miercuri dimineața la DNA, unde i s-a adus la cunoștință că a început urmărirea penală în cazul lui. În urmă cu o săptămână, Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară.

Redăm comunicatul integral al Direcției Naționale Anticorupție

„În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021 și nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul

CÎȚU FLORIN VASILE, în prezent senator, la data faptelor având și funcția de prim – ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.

Suspectului Cîțu Florin Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, transmite DNA.

Florin Cîțu: Am încredere în justiție

Fostul premier Florin Cîțu a ajuns în această dimineață la DNA. La o săptămână după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentare, Florin Cîțu, în prezent senator PNL, a fost citat de procurorii anticorupție pentru a-i aduce la cunoștință că au început urmărirea penală în cazul său.

Fostul premier este acuzat că, alături de miniștrii Sănătății din perioada pandemiei, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ar fi cumpărat cu es peste 50 de milioane de doze de vaccin anti-COVID Pfizer și Moderna mai mult decât era necesar, iar statul ar fi fost astfel prejudiciat cu peste 1 miliard de euro.

La ieșirea de la DNA, Florin Cîțu a spus că are încredere în justiție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Mi-am îndeplinit atribuțiile de prim ministru cu respectarea legislațiilor în vigoare (…) Nu pot să discut despre un dosar în care este și o anchetă” a mai declarat fostul premier.

Foto: Inquam / Octav Ganea

Citește și: Prima reacție a lui Florin Cîțu în scandalul vaccinurilor COVID: „Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunității” / „Nu am de ce să-mi dau demisia”