Confidenţialitate

Florin Cîțu, despre protestele bugetarilor: Nu e nimeni dat afară, toată lumea își primește sporurile | AUDIO

Anul acesta nu va fi dat nimeni afară, iar salariile vor fi aceleași ca în 2020. Așa a răspuns, joi, premierul Florin Cîțu, după ce a fost întrebat ce părere are că sindicatele prelungesc protestele:

„În 2020, când toată lumea trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, care plăteau taxe ca să susțină salariile celor din sectorul public, sectorul public a primit creșterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară. Anul acesta nu e nimeni dat afară, toată lumea își primește sporurile, își primește aceleași salarii ca în 2020. (…) Cum se întâmplă că liderii sindicali sunt aceiași oameni de 30 de ani de zile? Ar trebui să ne gândim cum funcționează lucrurile.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicatele din poliție, apărare și asistență socială au protestat în ultima perioadă, nemulțumite că Guvernul a decis înghețarea salariilor și eliminarea voucherelor de vacanță.

Bugetarii au acuzat Guvernul de lipsa dialogului social și au anunțat că vor prelungi seria protestelor și pentru luna martie.