Confidenţialitate


Florin Cîțu cere explicații legate de modul în care a avut loc campania de împădurire


Florin Cîțu cere explicații legate de modul în care a avut loc campania de împădurire

Prim-ministrul Florin Cîţu a cerut o informare din partea Corpului de control legată de modul în care a avut loc campania de împădurire “O pădure cât o ţară”. Asta după ce o anchetă Recorder a scos la iveală că, în cadrul acțiunii, nu ar fi fost plantate cu puieţi toate parcelele care figurează în evidenţele Ministerului Mediului.

”Am văzut câteva știri, nu am văzut reportajul respectiv, am cerut o informare la Corpul de Control, și vom vedea după aceea ce decizii vom lua. Chiar și în baza unor astfel de reportaje am trimis Corpul de Control și concluziile le vom face publice, dar aștept nota de informare de la Corpul de Control”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Campania „O pădure cât o țară”, sub înaltul patronaj al președintelui Klaus Iohannis, a fost lansată anul trecut, de fostul ministru al mediului, Costel Alexe. A fost declarată „cea mai mare campanie de împădurire din ultimii zece ani” iar cei mai importanți politicieni s-au lăsat filmați și fotografiați cu cazmaua în mână. Recorder a descoperit însă că a fost, de fapt, cea mai slabă campanie de împăduriri din ultimul deceniu.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria