Întâlnire decisivă joi la vârful conducerii PNL. Prim-vicepreședinții partidului îl așteaptă pe Florin Cîțu la întoarcerea din SUA cu solicitarea de a demisiona de la șefia formațiunii. Dacă refuză, au pregătit un plan de rezervă pentru a-l detrona.
Prim-vicepreședinții PNL îl așteaptă pe Florin Cîțu cu o scrisoare semnată de zeci de lideri din teritoriu ai partidului care îi cer să demisioneze de la șefia formațiunii.
Demisia ar fi o ieșire onorabilă din scenă, au precizat mai multe surse liberale. Alternativa ar fi demiterea.
Pentru duminică a fost stabilită deja o reuniune a Consiliul Național al PNL, forul care urmează să convoace un congres extraordinar pentru finalul săptămânii viitoare, pe 10 aprilie.
Indiferent că Florin Cîțu demisionează sau nu, congresul va avea loc, precizează sursele din interiorul partidului. În cadrul acestuia ar urma să fie ales președinte al partidului premierul Nicolae Ciucă.
Ruptura dintre Florin Cîțu și conducerea centrală a partidului a apărut încă din toamna anului trecut, la nici o lună de la congresul în care acesta fusese ales președinte.
Liderii partidului l-au forțat pe Cîțu să renunțe la poziția de premier în favoarea lui Nicolae Ciucă, la presiunile PSD.
De atunci, Florin Cîțu s-a poziționat ca un critic din interior al coaliției din care și partidul său face parte, ceea ce a stârnit iritarea inclusiv a președintelui Klaus Iohannis.
Autor: Cristian Citre