Florica Bagdasar, pe numele ei de fată, Florica Ciumetti, s-a născut în ianuarie 1901, pe teritoriul actual al Macedoniei, pe atunci, parte a Imperiului Otoman. Era fiica unor intelectuali aromâni, care s-au stabilit la București înaintea Primului Război Mondial. Din cauza acestuia, Florica a fost nevoită să își întrerupă studiile și a terminat liceul pe când avea 19 ani, la Roman, deși începuse cursurile la București.
Apoi, s-a înscris la Facultatea de Medicină din București, pe care a terminat-o cinci ani mai târziu. Inițial, a lucrat la Așezămintele Brâncovenești și cam pe atunci, l-a cunoscut pe Dumitru Bagdasar. Cei doi s-au căsătorit și au plecat la specializare în Statele Unite la reputata Universitate Harvard.
Întorși în țară, cei doi au deschis prima clinică de neurochirurgie din București, unde au realizat printre primele operații pe creier din România.
În paralel, Florica Bagdasar s-a dedicat asistenţei neuropsihiatrice şi educaţionale a copilului. A contribuit la apariţia unui abecedar alternativ şi a elaborat un nou manual de aritmetică, ambele menite să-i facă pe copii să învețe cu plăcere. În 1946 a pus umărul la înființarea Centrul de Igienă Mintală din Bucureşti și în cadrul acestuia, s-a îngrijit de copiii cu deficienţe mintale şi tulburări de comportament.
Tot în 1946, după decesul soțului său, care era Ministrul Sănătății în guvernul Petru Groza, Florica Bagdasar a fost numită în fruntea aceluiași minister. A ocupat această funcție aproape doi ani și de facto, Florica Bagdasar a fost prima femeie care a făcut parte dintr-un Guvern al României. În timpul mandatului său, ţara se confrunta cu foamete şi sărăcie extremă, provocate de al Doilea Război Mondial. În plus, Moldova se lupta cu o epidemie de tifos, iar în Dobrogea bântuia malaria.
A fost concediată fără nicio explicație și chiar a existat o veritabilă campanie de presă îndreptată împotriva Floricăi Bagdasar.
După cum era obiceiul vremii, bunurile i-au fost naționalizate și într-o vreme, a trebuit să împartă apartamentul în care locuia cu alte familii. Rămasă fără niciun venit, Florica Bagdasar s-a îmbolnăvit pe fond nervos și foarte probabil, asta a scăpat-o de un proces care ar fi putut să o arunce după gratii. Coșmarul s-a încheiat abia în 1956, când în tot blocul comunist au început demersuri de “reabilitare” ale foștilor dușmani ai poporului.
De altfel, între 1957 și 1961, Florica Bagdasar a și fost vicepreșdinte al Crucii Roșii din România. S-a stins în 1978, la București și ultimele sale clipe sunt relatate în romanul „Iarna decanului” scris de către Saul Bellow, laureat al premiului Nobel. Acesta a fost căsătorit cu Alexandra, fiica soților Bagdasar.
