Confidenţialitate


Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, despre noul ordin de ministru privind înscrierea copiilor la școli și grădinițe: „Fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură internă de repartizare aleatorie” | VIDEO


Sală de clasă goală.

Școlile și grădinițele vor fi obligate să înscrie copiii din anumite clase în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți cu părinții observatori – asta prevede un proiect de ordin de ministru pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a fost invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct” la Europa FM.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației pentru Europa FM: „Fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură internă de repartizare aleatorie”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Până acum, inspectoratele școlare aveau obligația să elaboreze această procedură, iar în conformitate cu noua Lege, Ministerul elaborează procedura cadru în baza căreia fiecare unitate de învățământ își va elabora propria procedură internă de repartizare aleatorie a antepreșcolarilor. Sunt prezentate variante de lucru. Deci, practic, această procedură își propune să asigure transparență, nediscriminare și să evite segregarea în mediul școlar.

În primul rând, elevii sunt separați în două liste: fete și băieți. Se ține cont la grupa mică: de exemplu, cei care au împlinit trei ani până la data de 31 august și cei care împlinesc 3 ani până la 31 decembrie al anului școlar”, a explicat Florian Lixandru, secretar de stat în ministerul Educației pentru Europa FM.

Florian Lixandru: „Transferul se face pe baza regulamentului, este un drept prevăzut de regulament și în limita locurilor disponibile”

Despre cazurile în care tragerea la sorți nu este respectată, Florian Lixandru subliniază că există doar situații izolate în care unii elevi sunt mutați de la o clasă la alta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Florian Lixandru: „Copiii sunt înmatriculați și au dreptul la transfer, mutare de la o clasă la alta. Sau transfer de la o unitate la alta. Transferul se face pe baza regulamentului, este un drept prevăzut de regulament și în limita locurilor disponibile. Dacă se fac schimburi se fac la solicitarea părintelui. A nimerit într-o anumită clasă și poate copilul nu compatibilizează cu învățătorul. Sunt situații și situații. Nu e un fenomen generalizat”.

Florian Lixandru: „Nu putem schimba pentru că nu putem schimba legea”

În continuare, însă, practica mutației din buletin este larg răspândită în România, iar mulți dintre copii ajung la școlile cele mai bune, deși nu locuiesc în cartierele respective.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Reședința și domiciliul conferă aceleași drepturi persoanelor care le dețin. Prin urmare, nu putem interzice accesul în clasa pregătitoare persoanelor care dețin o viză de flotant. Nu putem schimba pentru că nu putem schimba legea.

Nu este în competența Ministerului Educației. Am încercat să scoatem posibilitatea de a fi înscriși pe baza vizei de flotant sau să prioritizăm cumva, să ierarhizăm copiii pe cei cu domiciliu și apoi pe cei cu viză de flotant. Nu este constituțional”, a mai explicat Florian Lixandru.

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ministerul Educației de la Chișinău s-a autosesizat cu privire la un marș aniversar ilegal la care profesorii și elevii de liceu ar fi obligați să participe pe 2 februarie | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria