Confidenţialitate

Florian Coldea, un general controversat. În ultimii ani, a mai fost bănuit de șantaj și de intervenții în justiție

Suspendat din funcția de prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea nu se află pentru prima dată în centrul unui scandal.

În cei aproape 12 ani, cât s-a aflat la vârful SRI, generalul a mai fost bănuit de șantaj la adresa judecătorilor Curții Constituționale sau de diverse intervenții în justiție.

Acum, Florian Coldea este cercetat de superiorii săi după ce numele său a fost menționat în mai multe înregistrări publicate de fostul deputat Sebastian Ghiță.

Florian Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului SRI în 2005, la scurt timp după aducerea în țară a celor 3 jurnaliști români răpiți în Irak.

Generalul  a fost unul dintre cei care au coordonat operațiunea, iar președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, este cel care l-a numit în funcție.

Primul scandal în care Florian Coldea a fost implicat a fost cel provocat în 2007 de acuzaţiile lui Mircea Geoană.

Liderul PSD de la acea vreme spunea că generalul ar fi solicitat informaţii referitoare la 3 judecători CCR și, în acest fel, ar fi fost influențată decizia Curţii Constituţionale referitoare la propunerea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu.

A fost declanşată atunci o anchetă internă, dar, la final, Coldea a fost repus în funcţie.

Numele său a mai fost invocat în repetate rânduri și de către Elena Udrea, dar şi de Traian Băsescu.   Elena Udrea spunea, de exemplu,  că generalul  i-a cerut lui Dorin Cocoş să-i dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă pentru susţinerea postului de televiziune controlat de acesta.

Însă dezvăluirile care au dus la suspendarea din funcție a lui Florian Coldea pentru a doua oară sunt cele ale fostului deputat Sebastian Ghiță.

Între altele, el spunea că generalul a fost implicat în numirea Laurei Codruței Kovesi în fruntea DNA.

Serviciul Român de Informaţii a început o anchetă internă.

Pe durata acesteia, Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua, de altfel, şi atribuţiile.