Fost ministru al Sănătăţii, senatorul Florian Bodog va fi audiat, luni, de la ora 12.00, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării procurorilor anticorupție pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a acestuia.
Senatorii jurişti au putut să studieze, săptămâna trecută, în sala Comisiei juridice, dosarul trimis de DNA. Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz pe 20 aprilie.
“Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului”, declara, săptămâna trecută, senatorul PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice.
Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că, atunci când a deţinut poziţia de ministru, ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.