Începe Olimpiada Internațională de Matematică, la Cluj. Peste 600 dintre cei mai buni matematicieni ai lumii vor fi prezenți la competiție, iar măsurile de securitate sunt extrem de ridicate.
Printre participanți se află și fiul președintele Siriei, Bashar al Assad – după cum transmite corespondentul nostru,Cătălin Suciu.
Primele echipe sosesc marți în Cluj, iar măsurile de securitate sunt sporite.
Pe lângă participanți, la festivitatea de deschidere și-au anunțat prezența sute de ambasadori, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, oficialități ale statului român și miniștri.
Potrivit organizatorilor, trupele speciale sunt în alertă, iar restricţiile de securitate sunt foarte mari, fiindcă la Cluj ajung delegații din toată lumea.
Pe lista participanților figurează inclusiv Hafez Al Assad, fiul președintelui Siriei, Bashar al Assad.
Cluj-Napoca organizează anul acesta a VI-a ediţie românească a concursului iniţiat în 1959 la Braşov, devenit astăzi cea mai mare competiţie din domeniul ştiinţelor exacte, care va reuni, începând cu 3 iulie, 615 concurenţi din 114 ţări.