Confidenţialitate

Peste 30 de firme, suspectate că au obținut ilegal fonduri garantate de stat, pe baza unor documente false. Prejudiciul se ridică la aproape 6 milioane de lei | AUDIO

Peste 30 de firme sunt suspectate că au obținut ilegal fonduri garantate de stat, iar prejudiciul se ridică la 5,8 milioane de lei. Reprezentanții firmelor au folosit acte false, spun anchetatorii. Percheziții ale polițiștilor în acest dosar au avut loc în București și în 20 de județe.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

25 de persoane și peste 30 de firme au solicitat fonduri garantate de stat în cadrul unui program pentru întreprinderile mici și mijlocii, pe baza unor documente false, potrivit Poliției Române. Astfel, în perioada iunie 2019-decembrie 2021, ar fi obținut împrumuturi de la bănci, garantate de stat, dar nu ar fi inițiat nicio afacere, așa cum se angajau conform proiectelor, iar banii alocați erau folosiți în interes propriu. Prejudiciul în acest dosar este de 5 milioane 800 de mii de lei.

Cele mai multe percheziții în acest dosar au fost efectuate în Sibiu, Bihor, București și Mureș. Anchetatorii au făcut percheziții domiciliare și în Timiș, Brașov, Constanța, Iași, Galați, Bacău, Botoșani  Alba, precum și în județele Hunedoara, Caraș, Gorj, Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș, Ialomița și Giurgiu.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Mai multe organizații cer Ministerului Mediului să respingă propunerea Comisiei Europene de a reduce statutul de protecție a lupului | AUDIO