Confidenţialitate

Firea: Elevii din Bucureşti ar putea să fie duşi la şcoală cu transportul local

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, că va lansa un proiect pilot prin care elevii unităţilor şcolare din Bucureşti să fie duşi la şcoală cu transportul local.

“Încercăm să găsim soluţii pentru aglomeraţia care se creează dimineaţa în zonele şcolilor, să împrumutăm modele de bune practici. Vom lansa un proiect pilot prin care elevii să fie transportaţi cu transportul local, iar părinţii să nu mai meargă cu maşinile în număr de zeci, sute”, a declarat Gabriela Firea, în cadrul Comandamentului pentru pregătirea anului şcolar, organizat marţi la Primăria Capitalei.

Firea a precizat că proiectul se va desfăşura în Sectorul 5, pentru elevii de la Şcoala nr. 141, care vor învaţa la Şcoala nr. 127 în perioada lucrărilor de demolare şi reconstrucţie a Şcolii 141. Potrivit primarului, elevii din clasele V-VIII vor fi transportaţi la şcoală cu patru autobuze, iar pentru elevii din clasele 0-IV va fi cerut acordul părinţilor.