Roger Federer așteaptă cu interes finala dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki. Calificat la rîndul său în ultimul act al Open-ului Australiei, el crede ca ambele jucătoare “sînt foarte drăguțe”.
Veteranul de 36 de ani se bucură pentru Halep și Wozniacki – ambele au șansa de a cuceri sîmbătă primul lor trofeu de Grand Slam din carieră. Elvețianul își amintește cum a realizat el această performanță – acum 15 ani, la Wimbledon – și spune că a trăit atunci poate cel frumos moment din viața lui.
După ce atît Simona, cît și jucătoarea daneză au salvat mai multe mingi de meci pentru a ajunge în finala de la Melbourne, Federer le compară cu niște pisici – “au mai mult vieți”, glumește marele tenismen.
Duelul dintre Halep și Wozniacki este programat sîmbătă, la ora 10.30, ora României.
Roger Federer a ajuns în ultimul act la masculin după ce a beneficiat de abandonul sud-coreeanului Hyeon Chung. Numărul doi mondial îl va înfrunta în finală pe croatul Marin Cilic, locul 6 ATP. De cinci ori campion la Australian Open, elvețianul poate obține duminică al 20-lea trofeu de Grand Slam din carieră.