Editorul Bill Morrison de la MAD Magazin va scrie şi va ilustra o adaptare Titan Comics după filmul din “The Beatles: Yellow Submarine”, la a 50-a aniversare de la lansarea producţiei cinematografice, scrie Hollywood Reporter.
Pentru aniversarea a 50-a a animaţiei Beatles, Titan Comics va lansa o nouă carte de bandă desenată caracteristică.
Filmul original a fost lansat în iulie 1968, cu versiunile animate ale lui Paul, John, George şi Ringo, conduşi către Pepperland de Căpitanul Fred într-o încercare de a-l salva de ameninţarea armatei Blue Meanies, care ura muzica.
Un amalgam de psihedelic şi animaţie, “Yellow Submarine” a fost aclamat de critici, primind la New York premiul special Critics Circle în 1968, şi fiind adorat de fani.
Bill Morrison, creatorul Bongo Comics şi editor la MAD Magazine, va scrie şi va ilustra publicaţia specială, îndeplinind un vis de zeci de ani.
“Suntem încântaţi să publicăm “The Beatles: Yellow Submarine” pentru a 50-a aniversare a acestui film fantastic”, a spus Chris Teather, de la Titan Comics. “Abia aşteptăm ca fanii Beatles să se bucure de această adaptare oficială”.
Colaborarea dintre Apple Corps Ltd. şi Titan Comics a fost negociată de Bravado International, care se ocupă cu licenţa pentru Beatles în America de Nord.
Mai multe informaţii despre această lansare vor fi furnizate în lunile următoare.
The Beatles a fost înfiinţată în anul 1960, în Liverpool, şi a devenit celebră în formula John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr. Formaţia este considerată cea mai influentă din zona muzicii rock. Cele 27 de albume de studio, 52 de compilaţii şi 4 albume live au fost vândute peste 180 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa, care s-a destrămat în 1970, a fost recompensată cu 10 premii Grammy, dar şi cu un Oscar.