Spunând povestea de dragoste dintre două femei, filmul Carol se află în fruntea nominalizărilor pentru cea de-a 73-a ediţie a Globurilor de Aur.
Pelicula lui Todd Haynes are şanse la 5 categorii, anume cele pentru cea mai bună dramă, cel mai bun regizor, cele mai bune actriţe în rol principal şi secundar, prin Cate Blanchett şi Rooney Mara, şi cea mai bună coloană sonoră originală.
Carol este urmat de The Big Short, The Revenant şi Steve Jobs, fiecare cu câte 4 nominalizări.
Câte 3 nominalizări au obţinut The Danish Girl, The Hateful Eight, The Martian, Room şi Spotlight.
În competiţia celor mai bune filme într-o limbă străină au fost selectate The Brand New Testament (Belgia-Franţa-Luxemburg), The Club (Chile), The Fencer (Finlanda-Germania-Estonia), Mustang (Franţa) şi Son of Saul (Ungaria).
Gala Golden Globes va avea loc pe 10 ianuarie, la Los Angeles.