Confidenţialitate

Filmele Netflix nu vor fi prezente la Cannes anul acesta

Ediția de anul acesta a Festivalului de la Cannes nu va proiecta filmele  Netflix.

Ted Sarandos, directorul responsabil cu conţinuturile audiovizuale ale platformei video online, a confirmat acest lucru într-un interviu acordat revistei de specialitate Variety, citat de EFE.

Două producții Netflix, prezente în selecția oficială de anul trecut a festivalului de la Cannes , au stârnit o controversă deoarece au fost difuzate direct pe micile ecrane.

Organizatorii festivalului au decis ca, la concursul pentru marele premiul Palme d’ Or, să poată participa doar filme ce vor putea fi difuzate în sălile de cinema din Franța.

“Vrem ca filmele noastre să fie difuzate în condiţii egale cu celelalte producţii (…). Ne asumăm un risc să ne prezentăm filmele şi cineaştii noştri la un festival în care nu suntem trataţi cu respect. Ei au fost cei care au dat tonul. Nu cred că este bine pentru noi să mai participăm”, a declarat Ted Sarandos.

El l-a acuzat făţiş pe delegatul festivalului, Thierry Frémaux, de “schimbarea regulilor”, contrar spiritului oricărui festival internaţional de film.

“Rolul festivalurilor este de a ajuta ca filmele să fie descoperite şi să-şi găsească un distribuitor”, a precizat Sarandos.

Deși, conducerea festivalului a hotărât ca filmele Netflix ar putea fi prezente în afara concursului, Sarandos a precizat că nu vor paticipa deloc la festivalul de la Cannes. El speră că organizatorii vor reveni asupra deciziei luate.