Confidenţialitate

Filmările pentru cel mai nou videoclip David Bowie au avut loc la Bucureşti – VIDEO

Astăzi, David Bowie şi-a incitat fanii cu un nou videoclip şi single, “Blackstar”. Clipul piesei are o durată de 10 minute şi a fost regizat de Johan Renck, cel care a lucrat şi pentru serialul Breaking Bad.

Filmările au început în iulie şi s-au desfăşurat atât în New York, cât şi în Bucureşti, potrivit publicaţiei Rolling Stone.

David Bowie se pregăteşte să lanseze cel de-al 26-lea album de studio, “Blackstar”, stilizat ”★”, care va cuprinde şapte cântece. Discul va fi lansat pe 8 ianuarie 2016, ziua în care artistul împlineşte 69 de ani.

“Blackstar” a fost înregistrat în colaborare cu muzicieni de jazz, în studiourile Magic Shop, din New York. Potrivit The Times, albumul este cea mai ciudată lucrare a lui Bowie de până acum.

David Bowie este cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.