O fetiță din București a suferit aseară leziuni abdominale grave după ce a căzut la un loc de joacă din Parcul Tei, din Sectorul 2.
Ea se cățăra pe o frânghie care s-a desprins din şuruburile în care era fixată.
La faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar fetiţa a fost transportată la Spitalul Marie Curie.
Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a declarat joi dimineaţă că Autoritatea Naţională pentru pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) face verificări.
“Din câte se pare, fetiţa nu are probleme grave. La acest moment, este o anchetă internă, iar în acelaşi timp ANPC face verificări pentru a vedea a cui este vina”, a spus viceprimarul.
El a declarat la Europa FM că și Primăria Sectorului 2 va face propria anchetă.
Dan Cristian Popescu susţine că locul de joacă “este unul atipic”, fiind făcut în perioada 2006-2007, din donaţii primite de la statul azer.
Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor București a început o anchetă – a declarat, la Europa FM, comisarul Mihăiță Benghe:
„La ora 9, echipa de control s-a deplasat la locul respectiv. Noi nu am primit nici o sesizare. Am înțeles că minorul se află la spital, să vedem cine asigură mentenanța. Nu știm exact, până nu finalizăm controlul. ”
La acest moment, locul de joacă din Parcul Tei este securizat.
Am vorbit cu preprezentanții Grow Up Romania, ONG-ul sesizează autorităților problemele de la locurile de joacă din București.
“În urma comunicării cu ADP la diferite sectoare, unde am mai sesizat noi probleme, ei au venit și au făcut niște reparații, dar acestea nu au fost complete. Ori au curățat un pic graffitiul, dar nu au pus piesele care lipseau din jucării. Zic că le curată zilnic, dar nu se întâmplă asta, jucăriile sunt foarte jegoase, nu pot să le zic doar murdare, pentru că e vorba despre sănătatea copiilor”, afirmă Alma Cazacu, co-fondator Grow Up Romania.