Ediția din 2019 a Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight debutează joi seară, la ora 20.00, în Piața “George Enescu”, cu recitalul francezului Bob Sinclair și aprinde mai multe spații din centrul Capitalei.
Lucrările semnate de artiști străini și români recunoscuți în domeniu vor îmbina arta și tehnicile cele mai inovatoare pentru a exprima valorile europene ce susțin tema ediției a V-a a festivalului – EuropeLights -, marcând, totodată, două evenimente majore ale anului: președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București, anunță organizatorii.
Publicul prezent la Spotlight va putea asculta, în Piața „George Enescu”, ritmurile electronice pregătite special pentru eveniment de către celebrul artist francez Bob Sinclar, unul dintre cei mai apreciați DJ din lume.
Din SUA până în America de Sud, din Europa până în Asia, ajungând până în Australia, muzica sa circulă și electrizează audiența, uimind de fiecare dată prin diversitatea sunetelor și a instrumentelor folosite. Concertul este precedat de un warm-up cu DJ Andi, de la ora 20.30.
Traseul principal al Festivalului Internațional al Luminii -Spotlight este Calea Victoriei, completat de spațiile din Strada Lipscani și din Piața Universității, care vor găzdui instalații interactive, sesiuni de video-mapping și multe altele, timp de patru zile, începând cu ora 20.00 și până la miezul nopții.
Lista lucrărilor prezentate în cadrul Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight include “Abstract“, o instalație expusă de Collectif Coin (Franța) în fața Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. “Pornind de la ideea că trecerea timpului este o iluzie, cei de la Collectif Coin au imaginat un nou stil de reprezentare vizuală: Abstract, o matrice de triunghiuri, în care fiecare se mișcă de-a lungul axei sale verticale. Într-o buclă de 20 de minute, care combină lumina, sunetul și mișcarea, Abstract își dezvăluie sursa de inspirație: relativitatea”, explică organizatorii demersul artiștilor într-un comunicat de presă.
“Wave-field“, este lucrarea semnată de L4 Studio & Wireframe Studio (Canada) și prezentată în fața curții Muzeului Național de Artă al României. “Wave-Field oferă tuturor privitorilor posibilitatea de a interveni participativ asupra spațiului urban. Balansoarul încurajează dezvoltarea relațiilor dintre oameni și consolidează relațiile dintre prieteni și membrii unei familii. Balansoarele Wave-Field sunt luminoase și muzicale, fiecare având propriul temperament și vocabular muzical”, se arată în textul de prezentare.
“microCosmos“, de Ygreq Interactive (Romania), în parcul Bisericii Kretzulescu “este inspirată din fascinația pentru astre ca generatoare de lumină și își propune să cuprindă un fragment din Univers, un obiect care ziua reflectă lumina soarelui, iar noaptea devine sursă de lumină. Titlul are dublă valență, descriind pe de o parte un Cosmos în miniatură, iar pe de altă parte invitând la o privire microscopică asupra lumii interioare a omului. Astfel, interacțiunea particulelor din interiorul structurii oglindește, la nivel simbolic, felul în care particulele de electricitate călătoresc și interacționează în rețeaua neuronală umană”, spun realizatorii.
“A Sky For All” este instalația Liviei Zaharia (Romania), realizată la Biserica Kretzulescu. Ideea de bază a proiectului este cea a unităţii – sub același cer – indiferent de posibilele divergenţe. Acesta este proiectul câștigător în urma apelului de proiecte pentru tineri artiști „Europa digitală. Europa viitorului”, lansat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul ediției a V-a a Festivalului Spotlight.
“Abyss“, al francezului Nicolas Paolozzi de la Module, aduce în Piața Revoluției, la Memorialul Renașterii “o creatură mistică venită din adâncurile lumii. Lumina și structura ei rafinată sunt alcătuite din patru linii principale, conectate printr-o rețea minuțioasă de cabluri. Nicolas Paolozzi privește spațiul ca pe un ansamblu de interacțiuni, care evoluează în timp. Module oferă o experiență unică și imersivă a realității prin designul arhitecturii hibride”, dezvăluie textul organizatorilor.
“Stratum“, de Chevalvert Studio & Mirage Festival (Franța), propune în Piața Revoluției, în cadrul Ansamblului Monumental „Iuliu Maniu” “o instalație interactivă ce permite influențarea spațiului printr-un singur gest și crearea unei geografii a mișcării. Gestul este detectat prin leap motion, ce transmite informația mai departe. Interacțiunea este posibilă pentru o singură persoană o dată, dar declanșează lumini și sunete care îi fac părtași și pe ceilalți spectatori”, promit realizatorii.
“Discoballs” e instalația 360 Revolution, demersul românilor din dreptul magazinului Muzica devenind o imagine obișnuită pentru participanții la festival din anii trecuți. “Trei instalații discoball sunt amplasate într-o secvență paralelă cu Calea Victoriei, proiectând spoturi luminoase pe toate clădirile din zonă și rotindu-se, pe muzică, într-o dinamică ce invită la petrecere. Dancing stars este un proiect conceput în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, care include jocuri de lumini în tematica ediției de anul acesta a festivalului – EuropeLights”, se arată în comunicat.
“Wheel Of Time“, de la Les Ateliers Nomad (România) aprinde Hotelul Novotel și Palatul Telefoanelor iar “privitorii pot naviga vizual atât prin zi și noapte, cât și prin anotimpurile anului, cu ajutorul unei cârme interactive plasate în fața clădirilor care găzduiesc proiecția. Tranzițiile și animațiile sunt controlate în timp real de către privitori, rezultatul fiind compoziții reale și abstracte care urmăresc pulsul naturii”.
Pentru “Urban Pinball“, cei de la Mindscape Studio (Romania) s-au inspirat pentru a anima fațada Teatrului Odeon din din celebrul joc arcade numit Pinball. “Lucrarea este controlată de doi «jucători», care trebuie să interacționeze unul cu altul și împreună să animeze fațada Teatrului Odeon prin apăsarea a trei butoane luminoase. Urban Pinball este un joc la dublu care stimulează dialogul și coordonarea între cele două persoane”.
“Lightpong“, este demersul Cinetic (România), de la Cercul Militar Național. Instalația are ca punct de plecare jocul pe calculator PONG, faimos în anii ’70. “Scopul este acela de a transforma mecanismele vechiului joc într-o experiență interactivă. Poate fi jucat de doi jucători, care controlează paletele cu o sursă luminoasă – lanterna telefonului, brelocurile luminoase sau brichetele. Jucătorul care obține primul cinci puncte este declarat câștigător, iar jocul se reia”, spun realizatorii.
“Grand Lights Boulevard“, de la 360 Revolution (Romania), promite că fațada este pusă în valoare prin jocuri de lumini. Pe clădirea hotelului, care datează din 1871, logo-ul festivalului Spotlight prinde viață, îmbinând trecutul cu prezentul și amintindu-ne de legăturile strânse cu Europa, care se regăsesc în tema de anul acesta: EuropeLights.
“Pavilion“, instalația lui Sébastien Lefèvre (Franța) din Piața Universității “este o structură deschisă – luminoasă și sonoră – care permite accesul publicului în interiorul său. Este un spațiu viu și primitor, o împletire de fire luminoase, suspendate în aer, ca un frunziș de lumini. Instalația, lejeră și dinamică, este cufundată în universul sonor compus special de Yes Soeur”, se arată în descrierea oficială.
“BeeHive“, de la One Night Gallery & Mișu Cojocaru (România), pe blocul Rosenthal “poate fi asemănată cu structura unui stup, autorii lucrării au creat un centru de lumină, folosindu-se de jocurile și reflexiile fagurelui și ale mierii, peste care sunt suprapuse albinele”.
“Tensegrity“, semnată de Aérosculpture / Jean-Pierre David & Christian Thellier (Franța) în dreptul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, vine cu “șase tuburi fluorescente de cinci metri lungime care plutesc în aer, într-un echilibru tensionat. Pentru această lucrare, Jean-Pierre David revizitează principiul tensegrității, în timp ce Christian Thellier reinterpretează digital ezitările electronice ale tubului fluorescent, amândoi relatând, fiecare în felul său, istoria neonului”, spun realizatorii.
“Luminuits“, de La Camaraderie (Franța/ Canada), aduce pe Calea Victoriei, la numărul 15, o “instalație misterioasă și participativă, care devine vizibilă grație luminii declanșate de către participanți. Luminuits sunt personaje timide și discrete, cărora nu le place să atragă atenția. Totuși, există o modalitatea de a le face să apară, și anume luminându-le cu blițul aparatului de fotografiat”, explică artiștii.
Australienii de la Parer Studio vin la Spootlight cu “Intrude“, Amanda Parer reflectând o problemă din istoria țării sale natale, “o invazie de iepuri, care au devenit o pacoste pentru locuitori. Lucrarea creată de artista australiană este inspirată de această situație problematică, dar și de contrastul cu imaginea idilică a acestei creaturi, mai ales pentru copii. În mod intenționat, Intrude evocă această imagine drăgălașă a iepurelui și recurge la umorul vizual pentru a invita publicul să ia în serios mesajul ecologic al lucrării”, arată producătorii.
“Wish Blow“, semnată de francezii de la LNLO, este produs la Banca Națională a României, și a fost prezentată pentru prima dată la Fête des Lumières – Lyon, în 2018.
“Brâncuși“, lucrarea românilor de la Mindscape Studio aduce la Palatul CEC o interpretare a operei celebrului artist român. “Având la bază trei materiale – piatră, lemn și metal -, proiecția realizată de Mindscape Studio – câștigătorii concursului de video mapping de la ediția precedentă Spotlight – ilustrează în mod abstract procesul de transformare a materialului din stare brută în operă de artă, totul în prezența luminii creatoare a artistului”, spun creatorii.
“Absorbed by Light“, semnat de Gali May Lucas, din Marea Britanie, problematizează la efectele smartphone-ului asupra utilizatorilor săi. Personajele din “Absorbed by Light” sunt concepute de artista britanică Gali May Lucas și realizate de sculptorul Karoline Hinz, stabilită la Berlin.
“Lighting Europe“, este instalația MotionLab concepută pentru Palatul Loteriei Române. “Spațiul virtual deschide un univers fantastic, plin de conexiuni între diverse domenii și teme: poezie, proză, teatru, emoții, culori, muzică, desen, filosofie… traversate, toate, de magie”, își descriu artiștii lucrarea.
Restricţii rutiere din zonă se vor aplica, de joi până duminică, în intervalul orar 20.00 – 23.55, pe Calea Victoriei, între Strada C.A. Rosetti și Bulevardul Regina Elisabeta, și între Bulevardul Regina Elisabeta și Splaiul Independenței. Organizatorul recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita aglomerarea traficului.