Zaibărul și prazul au devenit cunoscute, cu siguranță, și datorită actorului Amza Pellea. În Băilești, la sfârșitul acestei săptămâni are loc Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului. Se va organiza o caravană a zaibărului, cu car alegoric, cu fete și băieți îmbrăcați în costume populare. Oaspeţii şi localnicii vor fi întâmpinați cu bucate tradiţionale, toate stropite cu zaibăr de Băileşti, de la Nea Mărin. Și asta nu este tot, la Casa Memorială „Amza Pellea”, va avea loc sfinţirea zaibărului şi slobozirea pentru degustări.Băileștenii, localnicii din orașul lui Amza, se străduiesc să îl mențină cunoscut zaibărul și să-l facă vestit chiar și peste hotare. Zaibărul de Băilești este din 2008 marcă înregistrată OSIM. Cu toate acestea, nu se găsește la vânzare în magazine. Ci doar acasă la gospodar. E soi hibrid, iar normele europene, pe care România a semnat că le respectă, interzic vânzarea lui.
Povestea zaibărului o aflăm de la Ana Maria Constantinescu.
Edilul din Băileşti, Costel Pistriţu, ne-a dezvăluit că încearcă să-l facă recunoscut declarându-l produs tradiţional. Procedura e greoaie, dar oltenii nu se lasă. Anul acesta recolta nu a fost din cele mai reuşite, ploaia acidă a mănit viile. Producţia a fost totuşi mai bună decât anul trecut, „puţin peste jumătate din cât era potenţialul”, după cum spune primarul. Preţul pentru un litru de zăibărel nu-i foarte piperat. Între 5 şi 8 lei. Diferenţa e dată de acurateţe. Povestea zaibărului începe pe la 1850 când pentru prima dată, în Europa au fost aduşi câiva butaşi de viţă de vie din America. Numai că aceştia erau infestaţi cu filoxera, un paraziat ce a pus la pământ podgoriile cu soiuri nobile. Și pentru că producţia a scăzut dramatic, cercetătorii au găsit o soluţie. Au obţinut un tip de hibrizi din încrucişarea soiurilor europene cu cele americane. În 1903, viticultorul francez Albert Seibel a adus în ţara noastră câteva soiuri noi. Viţa Seibel a fost plantată în zonele nisipoase din Oltenia. Oltenii l-au botezat zaibăr. Enologii nu recomandă zaibărul, oltenii da. Negru şi gros ca motorina, asupru, numai bun de consumat alături de o bucată de slăninuţă, ori carne de la găleată. Iar olteanul adevărat pune pe masă și un fir două de praz. Și pentru că oltenii sunt mândri de vinul și prazul lor, le-au creat și un festival.
