Confidenţialitate

Festivalul Vinului Moldovei începe pe 6 octombrie, la Snagov

Au mai rămas doar două zile până la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura în perioada 6-7 octombrie, la Lagoo-Snagov. Evenimentul dedicat vinului, muzicii și culturii din Republica Moldova are loc în premieră în România.

Timp de două zile, vizitatorii vor putea degusta vinurile a peste 20 de vinificatori de peste Prut, care au fost premiate la cele mai importante concursuri internaționale de profil. Pe scena festivalului amplasată la marginea pădurii Snagov vor urca artiști renumiți din România și Republica Moldova: Carla’s Dreams, Zdob și Zdub, Cuibul, Valeria Stoica, The Mono Jacks, Byron, Irina Sârbu Band și Nadia Trohin împreună cu Mircea Tiberian. În același timp, evenimentul este primul festival de vinuri digitalizat din lume care, prin folosirea tehnologiei, își propune să faciliteze informarea publicului și accesul rapid la toate detaliile și activitățile festivalului.

Pe 6 și 7 octombrie, începând cu ora 12:00, festivalul își deschide porțile pentru toate familiile. Pe lângă degustările de vin, adulții vor putea participa la o serie de activități interesante pregătite special pentru ei, inclusiv wine masterclasses susținute de specialiști în domeniu, dar și food masterclasses, moderate de Angela Brașoveanu, autoarea cărții ,,Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin” și susținute de bucătarul Marian Danu, care a revoluționat conceptul de gastronomie în Moldova. Marian Danu va găti bucate tradiționale moldovenești, acompaniat și ajutat de celebra ,,Boonikă” din videoclipul trupei Zdob și Zdub. Standurile cu fructe, dulciuri și piesele vestimentare ale brandurilor moldovenești, printre care „Georgette”, „Alina Bradu”, „Vasconi” sau „Artizana”.

Reunite sub umbrela brandului de țară al industriei ușoare ,,DIN INIMA. Branduri din Moldova” numeroși expozanți îi așteaptă pe vizitatori să descopere Republica Moldova. Mai mult decât atât, vizitatorii se vor putea bucura de activitățile meșteșugărești, precum olăritul sau cioplitul în lemn. Pentru cei mici, organizatorii au amenajat o zonă specială și au pregătit o mulțime de surprize.

Biletele la Festivalul Vinului Moldovei pot fi achiziționate de pe platforma online vinulmoldoveifest.ro, la prețul de 40 de lei/bilet. Acesta include 10 degustări de vinuri (cu câte o porție de 50 ml de vin de la orice cramă participantă) dar și acces la toate activitățile și concertele evenimentului. Biletul constă într-o brățară cu un cod unic care va fi scanată la fiecare degustare, fiecare vizitator având posibilitatea de a oferi vinului degustat un rating pe o scară de la 1 la 5, prin intermediul unei interfețe digitale.

Copiii și tinerii cu vârsta de până în 18 ani, însoțiți de adulți, au acces gratuit la festival, iar transportul București-Snagov, tur-retur, este, de asemenea, gratuit. Plecările din București către Festivalul Vinului Moldovei (6 și 7 octombrie) se vor face din stația de RATB a Muzeului Național al Țăranului Român, pe Bulevardul Ion Mihalache (în spatele Muzeului Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”), din 20 în 20 de minute, în intervalul orar 12.00 – 23.00. Autobuzele vor avea indicativul FESTIVALUL VINULUI MOLDOVEI-SNAGOV.

Evenimentul se va desfășura în paralel cu Ziua Națională a Vinului de la Chișinău, inițiatorul proiectului – Oficiul Național al Viei și Vinului – dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei și tradiției comune a celor două popoare, în anul centenar.