Confidenţialitate

Festivalul SFR prezintă ediția inaugurală din Timișoara

Serile Filmului Românesc (SFR), desfășurat și organizat de zece ediții la Iași, are luna aceasta ediția inaugurală la Timișoara.

Organizat de ARTIS și Iulius Town, festivalul aduce nume importante din cinematografia românească în inima Timișoarei, în perioada 13-15 septembrie.

“Iulius Town cu I de la Iași și T de la Timișoara, cu un program regal, cu vedete autohtone, care au ajuns la Cannes și Hollywood, vă oferă un weekend variat și colorat, care nu trebuie ratat!”, spune Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Festivalului SFR.

“Ne-am dorit de foarte mult timp să ajungem la Timișoara, iar această colaborare cu Iulius Town vine în urma unei colaborări de succes de ani de zile cu Iulius Group – partenerii festivalului inițiat și organizat la Iași de un deceniu. Vom avea trei zile și trei nopți pline de întâlniri speciale, filme și o premieră românească foarte așteptată. Vrem ca ediția-pilot să fie de bun augur pentru următoarele ediții”, precizează Andrei Giurgia, Directorul Festivalului SFR.

„Iulius Town devine inima Timișoarei, astfel, un festival că Serile Filmului Românesc întregește momentele de lansare și de apropiere față de timișoreni. Ne-am convins, încă de la colaborarea cu festivalul la Iași, care are loc şi în ansamblul mixt Palas, că filmul deschide lumi și dialoguri de care avem nevoie.

Practic, în aceste zile, aducem împreună numele mari ale cinematografiei, filmele cele mai așteptate și dialogul. Am integrat Festivalul SFR în cel mai mare proiect urban din ultimii ani de la Timișoara, convinşi că locurile se însuflețesc prin oameni și inițiativă”, au declarat reprezentanţii Iulius Town.

Invitatul special al primei ediții de SFR la Timișoara este actorul Vlad Ivanov, care joacă în filmul La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu. Succesul în lumea cinematografiei i-a adus roluri în peste 30 de filme. Vlad Ivanov a primit premiul Cel mai bun actor în rol secundar, primit în 2018, pentru rolul preotului Ivan, în filmul Un pas în urma serafimilor, dar și premiul UNITER și Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar (Doctorul, din Un duel, după A.P. Cehov, respectiv Anghelache, din Polițist, adjectiv), medalia Meritul Cultural, Diploma de merit pentru contribuția la prestigiul primei scene românești (2004) și Diploma de excepție pentru Zi-le oameni și dă-le pace.

“Vin din nou, cu mare drag, la Timișoara. De data aceasta, la invitația minunatei echipe de la Serile Filmului Românesc. Vin să prezint La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, film prezent în competiția oficială de la Cannes, și alte filme românești. Iubesc echipa de la Serile Filmului Românesc, pentru că sunt pasionați, profesioniști și iubesc filmul. De aceea, vă invit să-i cunoașteti. Vă invit între 13 și 15 septembrie la Iulius Town, să ne bucurăm împreună de proiecțiile filmelor și de discuțiile de după. Vă aștept cu mult drag”, spune actorul Vlad Ivanov, invitatul special al ediției.