Confidenţialitate

Festivalul Internațional ”George Enescu” lansează seria video „Poveștile Festivalului”

Festivalul Internațional „George Enescu” lansează astăzi seria video „Poveștile Festivalului”, un tur ghidat prin programul ediției din 2019, realizat de Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Naționale.

Timp de 23 de zile, în grupaje video de maximum cinci minute, experimentatul muzician descoperă, pentru publicul curios, dantelăriile din programul acestei ediții, oferind astfel argument pentru a alege unul sau altul dintre cele peste 60 de spectacole care se desfășoară continuu, pe parcursul Festivalului, la Sala Palatului și Ateneul Român.

„M-am concentrat pe două dintre cele mai intense segmente ale Festivalului: la Sala Palatului, seria Mari Orchestre și la Ateneul Român, cu seriile „Recitaluri și Orchestre Camerale” și „Concertele de la Miezul Nopții”. Aici sunt zilnic evenimente, unele se și suprapun și atunci ne-am gândit să oferim câteva informații melomanilor pentru a-și selecta spectacolele preferate. Festivalul este foarte dens, ceea ce îi imprimă o diversitate aparte și îi dă savoare. Sunt bijuterii artistice pentru fiecare gust și trebuie să treci cu răbdare prin program pentru a le descoperi. Eu punctez aceste mici elemente care pot orienta melomanii ce nu au timp să aprofundeze programul”, spune Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Naționale.

Difuzarea celor 23 de clipuri video începe astăzi cu selecția și recomandările pentru weekend-ul de debut – zilele de 31 august și 1 septembrie 2019.

În fiecare zi, în perioada 27 iunie – 17 iulie, va fi încărcat pe canalul Youtube al Festivalului Internațional „George Enescu”și pe pagina de Facebook câte un nou video.