Cea de-a 3-a ediție a Festivalului Internațional al Educației se va desfășura în perioada 22 – 31 mai, la Iași.
În cele 10 zile, oraşul se va transforma într-o veritabilă capitală culturală europeană.
În acest an, evenimentele vor avea loc pe axa Copou – Ștefan cel Mare – Palatul Culturii.
Cele mai importante spectacole din cadrul FIE Iași 2015 se vor desfăşura pe scena mare din fața Palatului Culturii. Accesul va fi gratuit, iar toate concertele încep la ora 20.30.
Primul week-end al FIE 2015 este dedicat operei și muzicii simfonice.
Sâmbătă, 23 mai, artiștii de la Opera Națională Română Iași vor susține o Gală Extraordinară de Operă, pentru ca duminică, 24 mai, Orchestra și soliștii Universității de Arte ‘George Enescu’ vor oferi Iașului Concertul Simfonic ‘De la Clasic la Modern’.
Luni, 25 mai, suntem invitaţi la spectacolul Istoria Dansului, un antrenant periplu prin toate stilurile de dans, din toată lumea, viu colorate cu costume, decoruri și lumini spectaculoase.
În premieră în fața unei audiențe atât de numeroase, FIE oferă concertul Vali Boghean & Band. Talentatul cântăreț, alături de trupa sa, sunt deja un fenomen în rândul românilor de peste Prut, dar nu numai, și vă invităm să-i descoperiți marți, 26 mai.
Miercuri, 27 mai, este pogramată Gala Iaşi Descoperă, în cadrul căreia vor fi proiectate cele 6 filme documentare despre oraş, realizate de echipe de jurnaliști din foste capitale europene ale culturii.
Joi, 28 mai, Iașul va găzdui Marșul Absolvenților. Seara se va încheia cu un concert susţinut de Goran Bregovic & The Wedding and the Funeral Orchestra.
Vineri, 29 mai, scena va fi cucerită de maestrul Ionel Tudor & Big Band, alături de Marcel Pavel și invitații săi, în deja celebrul spectacol ‘Very Classic’. Orchestra rămâne la Iași și pentru concertul de sâmbătă, 30 mai, când ieșenii şi turiştii sunt așteptați la concertul de rock simfonic susținut de Direcția 5.
De neratat este şi recitalul lui Chris Norman, celebrul solist al trupei Smokie.
FIE Iași va include câteva adevărate festivaluri în festival.
Festivalul de Teatru EuroArt are loc în perioada 24 – 31 mai, cu spectacole găzduite la Casa de Cultură a Studenților din Iași, Universitatea de Arte ‘George Enescu’, dar și în câteva spații informale.
Week-end-ul 22-24 mai este rezervat Festivalului Filmului European, la Casa de Cultură ‘Mihai Ursachi’ din Copou. Intrarea este liberă.
Poezia nu avea cum să lipsească din FIE, reunind mari nume în cadrul mai multor evenimente speciale.
În tot acest timp, Parcul Copou se transformă în Parcul Educației Nonformale, cu ateliere de creație, mind-lab, concursuri pentru copii, expoziții de carte și ateliere de meșteșugărit.
În centru, Piața Unirii devine Piața Artelor, cu expoziții și ateliere de creație.