Confidenţialitate

Festival de pizza la Napoli

Orașul italian Napoli se pregătește să devină gazda unui festival de pizza.

Săptămâna viitoare, aproape 50 de pizzerii istorice din oraș și din împrejurimi își vor instala cuptoarele de lemn în cadrul celei de-a patra ediții a festivalului ‘Napoli Pizza Village’.

Pentru a aduce un omagiu celebrei specialități napolitane, acest mare festival gastronomic oferă vizitatorilor nu doar gustoasa pizza la cuptor, precum și concerte și vizite la noul Muzeul al Pizzei.

În cadrul evenimentului se va desfășura și cel de-al 13-lea campionat mondial de ‘pizzaiolo’, la care vor participa 500 de concurenți din lumea întreagă.

Printre noutățile ediției din 2014, se numără cursurile predate de 12 bucătari renumiți, pentru a învăța prepararea la domiciliu a unei delicioase pizza Margherita, care conține roșii, mozzarella și busuioc.

La ediția de anul trecut, au participat peste 430.000 de persoane, care au mâncat 100.000 de pizza.