Crescătorii de animale au venit din nou să protesteze în București, nemulțumiți, între altele, că primesc subvențiile prea târziu.
Printre protestatari se vor afla însă și ciobanii – care vor reclama articolele din legea Vânătorii legate de numărul de câini la stână și perioada pășunatului în sezonul rece.
Guvernul a amânat intrarea în vigoare a celor 2 prevederi controversate până la 25 aprilie.
Crescătorii de animale vor protesta, până în jurul orei 14, în Parcul Izvor, după care vor porni în marş spre Piaţa Victoriei.
Acolo li s-a dat voie să picheteze până la ora 18, timp în care traficul va fi restricționat, între altele, și pe șoseaua Kiseleff între str. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei.
La protest vor participa și reprezentanții Federaţiei Crescătorilor de Bovine. L-am întrebat pe președintele asociației, Claudiu Frânc, care sunt nemulțumirile.
”Asociațiile sunt excluse de la plata subvențiilor pentru suprafețele de pajiști ceea ce poate face ca România să piardă bani europeni pentru aceste suprafețe. Sigur, mai cerem suspendarea pentru un termen de cel puțin un an de zile a aplicării prevederilor legii vânzării pământurilor către străini până când vom face o lege pentru români”, a spus, pentru Europa FM, Claudiu Frânc.
Printre protestatari se vor afla și crescătorii de porci, dar și ciobani. În decembrie, aceștia din urmă organizau un amplu protest în Capitală.
Atunci, au forțat intrarea în curtea legislativului, nemulțumiți de două articole din Legea Vânătorii: cel care limita numărul de câini la stână și cel referitor la perioada pășunatului în sezonul rece.
Guvernul a decis ulterior să amâne intrarea în vigoare a acestor prevederi până la 25 aprilie, urmând cA, între timp, să fie găsită o soluţie de compromis.
Pădurarii ies în stradă
Până la ora 14, reprezentanții Federației pentru Apărarea Pădurilor vor protesta în fața Guvernului, nemulțumiți, între altele, de retrocedările ilegale.
Ei mai cer și regândirea unui proiect de lege – lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului – care ar lăsa pe drumuri 7 mii de angajați ai Romsilva.
Federaţia pentru Apărarea Pădurilor va protesta la Guvern, miercuri, între orele 11.00 şi 14.00, printre altele faţă de proiectul de regulament de valorificare a masei lemnoase şi faţă de retrocedările ilegale, cerând totodată consolidarea Romsilva.
Prima pe lista de revendicări este modificarea H.G. nr. 924/04.11.2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, întrucât ”prevederile acestui HG constituie o ameninţare la menţinerea şi gospodărirea durabilă a pădurilor proprietate de stat şi, conform Legii nr. 2/2016, o ameninţare la siguranţa naţională”.
Protestatarii arată că, deşi solicitarea de modificare a acestui regulament a fost susţinută de Federaţia pentru Apărarea Pădurilor prin demersuri scrise şi prin acţiuni de pichetare a Guvernului în lunile noiembrie, decembrie 2015, ianuarie şi februarie 2016 şi printr-un miting în 24 februarie 2016 în Piaţa Victoriei, Departamentul Păduri a postat abia în data de 17 martie 2016 pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor un proiect de modificare.
Pe de altă parte, pe 3 martie, Guvernul a adoptat o altă hotărâre (HG nr. 43/2016) prin care a modificat regulamentul de vânzare a masei lemnoase aprobat prin HG 924/2015, după ce licitaţiile organizate de Romsilva în decembrie au fost boicotate de producători din industria lemnului.
Reprezentanţii Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor critică noul proiect de regulament lansat în dezbatere de Ministerul Mediului, arătând că nu au fost luate în considerare propunerile organizaţiei şi nici ale Romsilva.
Ei susţin că, prin acest proiect, nu sunt create condiţiile pentru continuarea activităţilor de exploatare a pădurilor şi de prelucrare primară a lemnului în cadrul Romsilva, iar cei 7.000 de salariaţi ai regiei aferenţi acestor activităţi îşi vor pierde locurile de muncă.
”Departamentul Păduri nu ia în considerare că activităţile de exploatare şi prelucrare primară a lemnului sunt necesare la Romsilva pentru crearea de venituri ce vor fi folosite la cumpărarea de către stat a pădurilor particulare distruse sau expuse distrugerii, pentru refacerea acestor păduri, pentru crearea de păduri noi şi pentru menţinerea pădurilor existente, pentru executarea lucrărilor speciale de combatere a inundaţiilor, alunecărilor de teren, deşertificării, etc”, se arată în comunicatul federaţiei.