Sâmbătă, de la ora 12:00, Andreea Esca vă invită la descoperirea unui curent care a animat Bucureștiul și lumea bună a orașului – “Fenomenul Fratelli”.
Liviu și Mihai Popescu sunt doi frați gemeni care au reușit să-și transforme ideile în afaceri de succes. În vârstă de 38 de ani, cei doi au un trecut care nu părea să-i conducă spre antreprenoriat. Liviu Popescu a început ca antrenor de tenis şi de squash la Le Club, unde ulterior a devenit director, în timp ce Mihai Popescu a lucrat în atelierul de creaţie al mamei, iar apoi a urmat Facultatea de design, secţia design industrial.
Povestea lor și ce se ascunde în spatele vieții de noapte și a unor afaceri de succes, aflați urmărind emisiunea La Radio cu Andreea Esca, de sâmbătă, de la ora 12.