Confidenţialitate

Femeia surprinsă de avalanșă în Vrancea a murit

 După mai bine de două ore de căutări, o femeie surprinsă de avalanșă în Munții Vrancei a fost găsită moartă.

Potrivit reprezentanților Salvamont, aproximativ 60 de persoane (din București, dar și din Vrancea) au pornit în dimineața de sîmbătă în drumeție pe Cheile Tișiței, într-o excursie organizată pe Facebook.

Organizatorii au anunțat jandarmii, iar grupul a fost împărțit în două, primul fiind însoțit de salvamontiști.

Cel de-al doilea grup a plecat mai tîrziu. Din acesta făceau parte două femei, care au fost surprinse de avalanșă.

Una a rămas la suprafață și a fost găsită repede și salvată, dar cealaltă a fost îngropată adînc în zăpadă.

Intervenția a fost îngreunată nu doar de condițiile de la fața locului, ci și de faptul că trupul femeii a fost dus la vale de zăpadă.

După mai bine de două ore de la producerea avalanșei, ea a fost găsită.

Medicii de pe ambulanță au încercat fără succes să o resusciteze.

În cele din urmă, ei au pronunțat decesul femeii în vîrstă de 37 de ani.

Toți ceilalți excursioniști sunt în afara oricărui pericol.

Cel puțin 8 victime într-un deceniu

Avalanșele produse în România în ultimii zece ani au dus la moartea a cel puțin opt persoane.

2 februarie 2018 – O avalanşă  a fost semnalată în Bucegi, cu declanşare de la altitudini de 1.750-2.000 metri, de pe un versant cu expoziţie sud-est.

Nu au fost victime.

13 ianuarie 2018 – Un bărbat de 30 de ani din Bucureşti a fost surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi.

Incidentul s-a petrecut în Valea Coştilei. Bărbatul prins de valul de zăpadă făcea parte dintr-un grup de cinci persoane, între care se afla şi o femeie, în drum spre Platoul Bucegi.

Trupul bărbatului nu a fost găsit.

1 decembrie 2017 – Un turist a murit surprins de o avalanşă în Masivul Parîng.

Acesta a fost tîrît de zăpadă pe o lungime de aproximativ un kilometru, pe o vale îngustă şi abruptă din zona Vârfului Cârja (2.405 m).

22 aprilie 2017 – Alpinista Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani) au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat, în zona Şaua Bucurii – Poiana Pelegii, în locul denumit ”Căldarea Berbecilor”, pe un traseu de vară, la peste 2.000 de metri altitudine.

Zăpada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani, a declarat şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Victimele făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care se aflau pe un traseu de vară din Retezat, potrivit Salvamont Hunedoara.

La acţiunile de salvare şi recuperare au luat parte, timp de două zile, 36 de salvamontişti 18 jandarmi montani.

5 ianuarie 2017 – Două persoane aflate într-un autoturism care a rămas blocat în urma unei avalanşe produse pe drumul spre cabana Şoricelul, situată pe dealul Usturoiului de lângă municipiul Baia Mare, au fost salvate de jandarmi.

11 aprilie 2015 – Un schior s-a ales cu leziuni minore după ce a fost surprins de o avalanşă în zona Vîrfului Laiţa, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraşului.

31 ianuarie 2015 – O avalanşă a surprins doi salvamontişti, care au scăpat teferi, la peste 2.000 de metri altitudine, în zona Bîlea Lac, în Munţii Făgăraş.

10 ianuarie 2015 – Şapte persoane care se aflau într-un camion care transporta lemne au fost surprinse de trei avalanşe de mică intensitate, în apropierea localităţii Blidari (judeţul Maramureş). Acestea au reuşit să se salveze şi au apelat numărul 112.

6 februarie 2011 – Cinci turişti au fost surprinşi de o avalanşă pe vârful Bătrâna, din Masivul Iezer.

Patru persoane – trei bărbaţi şi o femeie – despre care se credea că au fost îngropate sub zăpadă au fost găsite, în stare bună, de salvamontişti.

Anterior, al cincilea membru al grupului, un bărbat care nu fusese prins de avalanşă şi reuşise să alerteze autorităţile, a ajuns în siguranţă la Cabana Voina.

7 februarie 2010 – O persoană a murit în urma unei avalanşe produse în Munţii Bucegi.

O familie din Bucureşti, formată din părinţi şi un copil de 13 ani, a încercat să ajungă în ziua de 6 februarie la Stîna de Mijloc, din Munţii Baiului, fiind surprinsă de o avalanşă în zona Vîrful Cumpătul.

Bărbatul şi copilul au reuşit, în cădere, să se prindă de tufele întîlnite în cale, însă femeia a fost împinsă de zăpadă și s-a lovit în cădere.

La 7 februarie, echipele de salvare au găsit trupul neînsufleţit.

9 martie 2009 – Două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza unei avalanşe produse în apropierea Vârfului Mutu, din Masivul Vîlcan, în Valea Jiului.

Victimele, un tânăr de 17 ani din oraşul Motru, judeţul Gorj, şi un bărbat de 45 de ani din Timişoara, ar fi plecat împreună, la 8 martie, spre Vîrful Mutu, pentru a face schi extrem.

22 februarie 2009 – Salvamontiştii şi jandarmii montani au descoperit trupul unui turist în vîrstă de 24 de ani din Constanţa, dat dispărut în Munţii Bucegi.

Turistul a fost găsit aproape de Vîrful cu Dor. Salvamontiştii şi jandarmii montani presupun că acesta a fost surprins de o avalanşă.

9 octombrie 2008 – Două autoturisme au fost surprinse de o avalanşă produsă pe Transfăgărăşan, între Cota 2.000 şi tunelul de la Bîlea Lac. Nici unul dintre turişti nu a fost rănit.