Felul în care crește și se dezvoltă o națiune depinde de foarte multe lucruri. Unul dintre aceste lucruri e felul în care acea națiune se hrănește. Mai mult decât atât, mai important pentru dezvoltarea sănătoasă a națiunii decât felul în care se hrănesc adulții, e felul în care națiunea își hrănește copiii.
În urmă cu aproape 6 ani demaram proiectul Farfurii Curate, o acțiune de voluntariat care s-a întins pe o perioadă destul de lungă din viața mea, și care a presupus o investiție mare de energie, timp și bani din partea tuturor celor implicați. Scopul a fost să demonstrez că din șapte lei pe zi poți oferi unui copil dintr-o grădiniță de stat un meniu decent, iar prin decent înțeleg echilibrat nutrițional și gătit cu responsabilitate și grijă.
Am reușit acest lucru pentru cele 5 grădinițe din Cluj Napoca în care am desfășurat acțiunile Farfurii Curate, în urma multor luni de muncă adeseori frustrantă, cu rezultate încurjatoare pe termen scurt și cu certitudinea faptului că pe termen lung n-avem nicio șansă în lipsa unui program național dedicat alimentației preșcolarilor, unul care să-i aibă pe ei în centru, nu agenda de comunicare politică a vreunui guvern ori a unei auorități locale. Am desprins din această acțiune și câteva lecții personale bazate pe observarea atentă a copiilor, a părinților lor și a bucătarilor care gătesc pentru ei.
Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le-am aflat lucrând cu copiii din grădinițe și cu părinții lor nu are legătură nici cu suma cheltuită de stat pentru alimentația fiecărui copil, nici cu felul în care e gătită mâncarea, ci are legătură directă cu felul în care percep părinții mâncarea și cu subtilitățile limbajului corporal. Copiii prind și interpretează foarte ușor orice schimbare în mimică, atitudine și comportament a părintelui, de multe ori schimbările acestea fiind prea subtile pentru a putea fi remarcate de cineva din afara acestei relații. După ce mi-am dat seama de asta am început să fiu atent în timpul sesiunilor de lucru în care aveam atât copii cât și părinți în jurul mesei cu mâncare.
Am observat de prea multe ori pentru a suspecta o coincidență, că reacția și relația copilului cu mâncarea de pe masă e direct legată de micile sau marile gesturi care descriu felul în care văd părinții aceeași mâncare. Deschiderea părintelui determină deschiderea copilului, obsesiile alimentare ale părintelui determină fricile copilului, reținerea părintelui determină repulsia copilului față de mâncare, dincolo de cuvinte. De aici am învățat că nu poți pretinde ca micuțul tău să mănânce spanac dacă tu te strâmbi când vezi verde, că nu poți aștepta deschiderea către varietate a acestuia dacă preferințele tale sunt puține și foarte evidente. Cea mai importantă lecție pe care am desprins-o e aceea că educația alimentară a copiilor trebuie să înceapă cu educația părinților. Nu poți genera stare de bine cu de-a sila, și asta pare că ne e cel mai greu să conștientizăm.
Înainte de Farfurii Curate și după încheierea acestui program, au mai fost și alte inițiative, alte proiecte ce aveau ca scop educația alimentară a preșcolarilor, private și acestea. Unele dintre ele foarte bune, altele niște aberații de genul “hai să-i învățăm pe copiii din grădinițe despre beneficiile dietei raw vegane”. Ceea ce e trist, grav și serios în același timp.
Desigur, cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă libertatea de a se hrăni exact așa cum dorește, dar consider că în problemele care au ca efect dezvoltarea unei societăți, cum ar fi educația, sistemul sanitar, și dreptul de vot, de exemplu, societatea, reprezentată de Stat, ar trebui să aibă un cuvânt de spus și o anume coerență în trasarea direcțiilor. Fără îndoială, schimbările majore și de durată pot fi generate de fiecare dintre noi, însă rolul și datoria Statului de a trasa cadrul legal în care să se desfășoare inițiativele noastre nu trebuie să se limiteze la a lansa proiecte pilot, cum e “Masa caldă pentru elevi”, proiect lansat anul trecut de guvernul Cioloș, ale cărui norme de aplicare au apărut zilele trecute. Proiectul e minunat, dar în lipsa unei infrastructuri și a unei sistematizări, are șanse mici de a reuși să devină modelul de replicat la nivelul tuturor unităților de învățământ din țară. Nu cred că mai avem timp de proiecte pilot sprijinite pe aer și bune intenții. E vremea să ne trezim și să începem să construim baza, respectiv un număr de centre naționale care să pregătească bucătarii din școli și grădinițe precum și bucătarii care lucrează la firmele de catering care vor să aibă dreptul de a livra mâncare la școli și grădinițe. De ce sunt necesare aceste centre, vă spun imediat.
La finalul programului Farfurii Curate, după luni de muncă alături de bucătăresele din grădinițe, am aflat că sunt prost plătite, că nu au motivație, că se spetesc muncind pentru că schemele de personal nu permit angajarea unor ajutoare, că uneori o singură femeie trebuie să gătească mic dejun și prânz pentru 350 de copii, că intruirea lor e de multe ori doar una elementară și că tot bunul simț din lume nu are cum să le ajute să gătească mai bine și mai eficient dacă nu stăpânesc bine pe de o parte știința meseriei lor, pe de altă parte rigorile impuse de lege cu privire la alimentația copiilor din instituții. Strădaniile lor mereu gigantice și adeseori inutile, mi-au frânt inima în repetate rânduri și tot în repetate rânduri am adus subiectul în discuțiile cu miniștri ori cu parlamentari români din ultimele legislaturi.
N-a fost unul care să nu-mi dea dreptate, n-a fost unul care să nu-mi spună mai mult sau mai puțin direct să-mi văd de treabă pentru că sistemul nu are cum să genereze centrele educaționale pe care le-am visat eu. Știu că azi avem griji care par mai presante, dar profit de acest microfon și lansez public ideea construirii acestor centre naționale, câte unul pentru fiecare regiune istorică, în care bucătarii din școli și grădinițe să primească pregătirea de care au absolută nevoie.
Aceleași centre ar trebui să instruiască în mod obligatoriu și contra cost bucătarii companiilor private care gătesc pentru școli și grădinițe, generând astfel venituri la bugetul statului. Aceste centre pot educa părinții interesați, prin programe dedicate, pot atrage lucrători în sistem prin programe de reconversie, pot funcționa ca agenții de plasare pentru bucătari și, desigur, pot furniza zeci de mii de porții de mâncare zilnic, gătită în condiții controlate. O investiție totală de 15-18 milioane de euro n-ar trebui să fie mare lucru pentru o țară ca România, care a reușit performanța de a plăti câte un milion de euro pe kilometrul de șosea.
După Farfurii Curate am rămas cu amintirea frumoasă a lucrului cu copiii, cu gustul amar al neputinței de a schimba ceva pe termen lung într-un sistem care nu-i curios de tipul acesta de schimbare, și cu peste 100 de rețete verificate pe care le voi pune în curând la dispoziția marelui public, într-o formă prietenoasă pentru copii și părinții lor. Mi-ar plăcea să aflu că această emisiune a ajuns la urechile potrivite și că ideea centrelor educaționale despre care am vorbit se va materializa într-un viitor apropiat, dar n-am mari speranțe. Mă tem că de la educație nu se poate fura la fel de mult ca de la drumuri.
