Sportivii ruși vor merge la Jocurile Olimpice de la Tokyo sub un drapel neutru – anunță președinții mai multor federații, după ce această țară a fost suspendată pentru 4 ani din aproape toate competițiile, din cauza unui uriaș scandal de dopaj.
Conducătorul forului de natație, Vladimir Salnikov declară că înotătorii ruși trebuie să meargă în Japonia, chiar dacă nu își vor mai reprezenta țara, fiindcă nimeni nu are dreptul să le ia visurile celor nevinovați.
Președintele federației ruse de handbal – Serghei Cicearev crede și el că echipele pe care le coordonează vor fi prezente la Olimpiadă, dar și că sancțiunea de astăzi va ambiționa și mai mult selecționata feminină pentru a căștiga Campionatul Mondial aflat în desfășurare în Japonia.
Amintim, Agenția Mondială Antidoping a suspendat Rusia din aproape toate competițiile majore, până în 2024.
În afara Jocurilor Olimpice din vara viitoare, a fost exclusă și de la Cupa Mondială de fotbal din 2022, găzduită de Qatar.
Sancțiunea nu pune însă în pericol participarea Rusiei și la Euro 2020, unde St. Petersburg se va numără printre orașele gazdă, în condițiile în care UEFA nu este considerată organizatoare de competiții majore, de către Forul Mondial Antidoping.
Rusia este acuzată că ar fi ascuns mii de rezultate pozitive la testele sportivilor.
Pedeapsa extrem de dură a venit după ce ministrul rus al Sporturilor a refuzat orice comunicare în privința acestor acuzații.
În plus, Rusia este judecată ca “recidivistă” după ce a mai fost exclusă din același motiv și de la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016.